Biserica Sf. Nicolae Berceni

Acest blog NU este blogul oficial al Bisericii Sf. Nicolae Berceni.
Articolele sunt preluate de pe alte website-uri cu tematica ortodoxa cu mentionarea sursei textului. Realizarea acestui blog se face pe baza de voluntariat fara nici o obligatie fata de Biserica Sf. Nicolea Berceni.
Materialele documentare despre Biserica Sf. Nicolae Berceni au fost puse la dispozitie de Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian (Paroh 1999 - 2011).

Puteti contribui la realizarea si actualizarea blogului cu informatii, articole sau fotografii contactand administartorul la:
acheaua_constantin@yahoo.com Articolele respective vor fi publicate cu mentionarea sursei lor.




Biserica Sf. Nicolae Berceni

Biserica  Sf.  Nicolae  Berceni

Biserica Sf. Nicolae Berceni

Biserica  Sf.  Nicolae  Berceni

Slujba Cununie Religioasa

Slujba Cununie Religioasa

Calendare Personalizate

luni, 15 august 2016

Sf Ioan Maximovici - Cinstirea Maicii Domnului in timpul vietii sale pamantesti

CINSTIREA MAICII DOMNULUI IN TRADITIA ORTODOXA

     ÎNCĂ DIN TIMPURILE APOSTOLICE şi până în zilele noastre, toţi cei care L-au iubit cu adevărat pe Hristos au cinstit-o şi pe cea care L-a născut, L-a crescut şi L-a îngrijit în timpul copilăriei Sale. Dacă Dumnezeu-Tatăl a ales-o, Dumezeu-Duhul Sfânt a adumbrit-o, iar Dumnezeu-Fiul S-a sălăşluit întru ea supunându-i-Se în timpul copilăriei, îngrijindu-Se de ea atunci “când era spânzurat pe Cruce -, nu ar trebui atunci ca toţi cei care îşi mărturisesc credinţa în Sfânta Treime să o cinstească şi pe Maica Domnului? Chiar din zilele vieţii sale pământeşti, prietenii lui Hristos, Sfinţii Apostoli au arătat o mare grijă şi dragoste faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Intre toţi, cel mai mult Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan care, împlinind porunca Dumnezeiescul ei Fiu a luat-o la sine şi a îngrijit-o ca pe propria sa mamă din clipa în care Mântuitorul i-a spus de pe Cruce „Iată mama ta” (Ioan 19, 27).
Dar, în timpul petrecerii sale pământeşti Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a căutat să se ferească de slava care i se cuvenea ca Maică a Domnului. A iubit mai mult liniştea, gătindu-se pentru plecarea către lăcaşurile cele veşnice. Până în cea din urmă zi a vieţii sale s-a îngrijit să se arate vrednică de împărăţia Fiului său, iar înainte de a adormi s-a rugat fierbinte ca să fie izbăvită de duhurile cele rele, care aşteaptă sufletele oamenilor după moarte şi se sârguiesc să le tragă în iad. Iar Domnul a ascultat rugăciunea Maicii Sale, venind în clipa morţii înconjurat de mulţime de cete îngereşti pentru a-i primi sufletul.
     Dar Maica Domnului L-a rugat de asemenea pe iubitul ei Fiu ca înainte de a adormi să îşi poată lua rămas bun de la Sfinţii Apostoli. De aceea, Domnul a făcut printr-o minune mai presus de fire, să fie aduşi în aceeaşi clipă de la marginile pământului pe unde propovăduiau Evanghelia în Ierusalim toţi, afară de Toma, pentru a fi de faţă la slăvită adormire a Maicii Sale.
Sfinţii Apostoli i-au purtat preacuratul trup spre mormânt cu alai slăvit şi cântând psalmi, iar a treia zi, după ce li s-a alăturat şi Sfântul Toma au deschis mormântul ca şi acesta să o poată vedea pentru ultima oară pe Preacurata şi să-şi ia rămas bun măcar de la trupul ei adormit. Dar, nu mică le-a fost mirarea atunci când, găsind mormântul gol şi întorcându-se uimiţi la casele lor, în timpul mesei li s-a arătat însăşi Maica Domnului, strălucind de lumină dumnezeiască şi spunându-le că Fiul ei a ridicat-o cu trupul la ceruri, stând acum lângă slăvitul Său Tron, făgăduindu-le în acelaşi timp că pururea va fi cu ei.
     Acestea i-au umplut de multă bucurie pe Sfinţii Apostoli, aceştia începând să o cinstească pe Preacurata Fecioară nu numai ca pe Maica preaiubitului lor învăţător şi Domn, ci şi ca pe o ajutătoare a lor, ca pe o apărătoare a creştinilor şi rugătoare înaintea Dreptului Judecător pentru întregul neam omenesc. Iar oriunde Evanghelia lui Hristos a fost propovăduită, a fost de asemenea slăvită şi Preacurata Lui Maică.

sursa: maicadomnului.ro


15 August - Adormirea Maicii Domnului IIsus


În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, cinstita Adormire a Preamaritei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria.


Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare". Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.
Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.
Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: "Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: "Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".
Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad".
Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.
Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.
Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.
Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.
Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.


sursa: noutati-ortodoxe.ro


joi, 5 mai 2016

Sf. Mc. Irina



     Sfanta Irina a fost singura fiica a lui Liciniu, rege in cetatea Maghedon. Sfanta Mucenita Irina s-a nascut pagana, iar numele ei a fost la inceput Penelope. Cand a implinit sase ani, tatal ei a zidit pentru ea, dincolo de cetate, un turn cu multe camere. A fost inchisa in acest turn, impreuna cu 13 fecioare, o invatatoare cu numele Caria si cu Apelian, un batran intelept.

    Intr-o noapte, i-a aparut in vis ingerul lui Dumnezeu care i-a spus: Penelope, de-acum nu te vei mai numi asa, ci Irina ("pace"), si vei fi multora scapare si adapostire si prin tine se vor mantui multe suflete, iar numele tau va fi mare in toata lumea”.
Sfanta Irina a aflat despre Hristos de la Apelian si a primit botezul de la Sfantul Timotei, ucenicul Sfantului Apostol Pavel.

Trecerea sa la crestinism l-a infuriat pe tatal ei, motiv pentru care a dorit sa o supuna la diferite torturi. Prin darul primit de la Dumnezeu, Sfanta Irina il va converti in chip minunat pe tatal ei la crestinism.
A fost supusa la multe chinuri in vremea a patru imparati. Regele Sedechia a ingropat-o pana la gat intr-o groapa umpluta cu serpi si cu scorpioni, dar ingerul Domnului a pazit-o pe sfanta fecioara mucenita intreaga. Apoi regele a incercat sa o taie in doua cu fierastraul, dar fierastraul s-a frant de trupul ei ca si cand trupul ar fi fost de marmura. Acelasi rege a legat-o de o roata de moara sub o moara de apa si a dat drumul suvoiului, nadajduind ca asa fecioara mucenita se va ineca. Dar apa nu a curs, ci a stat pe loc, iar fecioara a ramas vie si nevatamata.
Regele Sapor, fiul regelui Sedechia i-a pus in picioare incaltaminte de fier, i-a incarcat in spate un sac de nisip, a inhamat-o la o caruta si a pus sa fie manata ca un animal cale lunga dincolo de cetate. "Cu adevarat sunt ca o vita inaintea Ta, O Doamne!" a rostit mucenita, alergand legata in urma tortionarilor ei. Dar ingerul Domnului a cutremurat pamantul, iar pamantul s-a deschis si i-a inghitit pe chinuitori. Supravietuind tuturor torturilor, multi pagani au lepadat paganismul si au alergat la Hristos crezand si botezandu-se.
Irina a intrat in cetatea lui Callinicus pentru predicarea Evangheliei. Regele de atunci al cetatii, Numerian, a aruncat-o consecutiv in trei tauri din metal incins. Dar ea nu a murit.
Cand Irina a sosit in cetatea Mesembria, a fost omorata de regele Sapur, dar Dumnezeu a inviat-o. Regele si multi din popor, vazand aceasta, au crezut in Hristos si s-au botezat.
In cele din urma, Sfanta Mucenita Irina s-a intins intr-un sicriu si i-a poruncit lui Apelian sa-l inchida. Dupa patru zile, cand au deschis sicriul, au vazut ca trupul Irinei nu mai era in el. Asa a proslavit-o Dumnezeu in veci pe Sfanta Mare Mucenita Irina.

Troparul Sfintei Muceniţe Irina
Glasul 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Irina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Condacul Sfintei Muceniţe Irina
Glasul 3
Fecioara astăzi...
Fiind împodobită cu frumu seţile fecioriei, Fecioară, şi încununându-te cu stema mucenicilor, Irina, şi stropită fiind cu sângele muceniciei, şi strălucită cu minunile tămăduirilor, cu dreaptă credinţă muceniţă ai primit harul de biruinţă pentru chinuirea ta.


sursa: crestinortodox.ro


marți, 22 martie 2016

Sinaxar 22 Martie

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vasile, preotul Bisericii din Ancira.
Sfântul Vasile a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363) şi a lui Saturnin, guvernatorul Ancirei. El a fost preot al Bisericii din Ancira sub episcopatul lui Marcel. Deși episcopul Marcel era un anti-arian care a căzut în erezia opusă, și anume modalismul, preotul Vasile a rămas un ortodox înflăcărat care a mărturisit dreapta credință în vremea împăratului Constanțiu al II-lea (337-361).
Când Iulian Apostatul a luat împărăția și a încercat să reinstaureze păgânismul, preotul Vasile din Ancira a predicat cu și mai multă ardoare adevărata credință. Deci fiind pârât că este creştin și că ar fi ofensat pe împăratul, a fost adus înaintea proconsulului Saturnin şi supus fiind la întrebări a fost ridicat pe un lemn şi i s-au strujit coastele, după care a fost aruncat în temniţă. După câtva vreme fiind scos din temniţă, din nou a fost strujit foarte tare, timp îndelungat şi legându-l în lanţuri a fost din nou aruncat în închisoare.
După câtva timp, când împăratul Iulian Apostatul se întorcea din campania împotriva perșilor (362) s-a oprit în cetatea Ancirei, sfântul a fost adus legat înaintea lui sub acuzația că este creștin și că a profețit căderea împăratului. Şi fiind supus iarăşi la întrebări, a fost dat în primire comitelui Flaventiu, ca să i se jupoaie pielea de pe trup în fâşii, ceea ce s-a şi îndeplinit, îndată. Şi jupuindu-i-se astfel multe fâşii de piele şi atârnând cele din spate aruncate peste umeri, în faţă şi cele din faţă în spate, mucenicul care în toate aceste chinuri se ţinea tare ca diamantul, smulgând o fâşie de piele, a aruncat-o drept în obrazul lui Iulian, care a poruncit să se înroşească nişte suliţe în foc şi să i se străpungă cu ele pântecele şi spatele şi toate încheieturile. Şi săvârşindu-se toate acestea, şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea sfintelor muceniţe Calinica şi Vasilisa, care prin sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfintei Drosida, fiica împăratului Traian, şi a celor împreună cu dânsa cinci canonice.
În vremea împărăţiei lui Traian, cinci femei care trăiau într-un loc retras de sihăstrie şi care pentru aceasta se chemau canonice, păzind toate poruncile lui Dumnezeu, printre toate celelalte îşi luaseră asupra lor ca sarcină adunarea moaştelor sfinţilor, ungerea lor cu miruri şi înfăşurarea lor în pânze curate, după care le aduceau şi le aşezau în locul de sihăstrie în care trăiau ele. Aflând de acest lucru, fiica împăratului Traian, al cărei nume era Drosida, a venit la aceste femei, scăpând de sub supravegherea celor ce păzeau camerele de dormit împărăteşti, care fuseseră cuprinşi de somn. Ea a adus cu sine o haină de mult preţ şi a cerut celor cinci femei ca să o ia cu ele la ridicarea trupului unui sfânt, din locul în care fusese aruncat.
Adrian, un sfetnic al împăratului, care era în acelaşi timp şi logodnicul Drosidei, a cerut să se pună soldaţi de pază lângă trupurile creştinilor morţi, ca să cunoască cine sunt cei care ridică trupurile lor. Şi paznicii stând de veghe au prins pe cele cinci femei şi împreună cu ele şi pe Drosida. Făcându-se ziuă, le-au adus pe ele înaintea împăratului. Şi împăratul, văzând laolaltă cu cele cinci femei şi pe Drosida, s-a spăimântat. Şi a poruncit ca aceasta să fie ţinută sub pază, doar-doar se va căi de ceea ce a făcut. Cât priveşte pe celelalte cinci femei canonice, a poruncit să se facă un vas mare în care au fost aruncate cele cinci femei, împreună cu multă aramă, şi să fie topite prin foc, ca arama să se amestece cu ţărâna sfintelor femei. Iar din amestecul acesta s-au construit fundurile vaselor celor mari de aramă ale băilor obşteşti, ridicate atunci din nou de el, spre desfătarea închinătorilor la idoli.
Iar Drosida dezbrăcând îmbrăcămintea cea împărătească, a ieşit uşor, fără să prindă cineva de veste. Şi, pe când mergea spre locul de chinuri, se gândea întru sine, zicând: "Cum mă voi duce la Dumnezeu, neavând îmbrăcăminte de nuntă? Căci nu am primit Botezul şi sunt încă necurată! Ci, Împărate al împăraţilor, Doamne Iisuse Hristoase, iată am renunţat la împărăţia mea pentru Tine, ca să mă aşezi portar al împărăţiei Tale. Tu, deci, Cel ce Te-ai botezat pentru noi, botează-mă în Duhul Sfânt!" Şi zicând acestea, scoţând mirul pe care îl luase cu sine din cămara ei şi aruncându-se într-un bazin în care se aduna apa din ploaie, ca într-un lac, s-a botezat, zicând: "Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh". Şi păzindu-se pe sine, după aceea, timp de şapte zile, primea hrană îngerească. Iar unii dintre iubitorii de Hristos găsind-o şi rămânând pe lângă ea, a aflat cele cu privire la ea, ea însăşi povestindu-le în felul acesta cele pătimite. În ziua cea de-a opta, cerând lui Dumnezeu în rugăciune să o lumineze ce urmează să mai facă, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Eftimie cel Nou, care s-a nevoit în Constantinopol, la anul 1814, şi care prin sabie s-a săvârşit.
Acest nou mucenic al lui Hristos s-a născut în Demitsana, Peloponesia. Părinţii săi erau Panagiotes şi Maria, pe el botezându-l cu numele Elefterie. Elefterie a fost cel mai mic dintre cei cinci fraţi, George, Christos, Ioan şi Katerina.

După terminarea şcolii în Demetsana, Elefterie şi Ioan au plecat la Constantinopol ca să se înscrie la Academia Patriarhală. Mai târziu au plecat la Iaşi, în România unde aveau afaceri tatăl şi fraţii lor. La puţin timp apoi, Elefterie s-a decis să plece spre Muntele Athos pentru a deveni călugăr. Dar din cauza războiului dintre Rusia şi Turcia, nu a reuşit să ajungă mai departe de Bucureşti. Acolo a locuit la consulul francez şi apoi la un angajat al consulului rus.

Elefterie s-a dedat unei vieţi de plăceri, lăsând deoparte gândurile de călugărie. După liniştirea ostilităţilor, Elefterie a reluat itinerariul său spre Muntele Athos, călătorind împreună cu nişte musulmani. Pe drum, el a trecut de la ortodoxie la religia musulmană, lăsându-se circumcis şi primind numele de Reschid. Nu la multă vreme după rătăcirea sa, conştiinţa a început să-l chinuie la gândul că L-a părăsit pe Hristos. Ceilalţi musulmani au observat schimbarea prin care trecea şi i-au limitat mişcările, urmărindu-l mai îndeaproape.

Într-o zi, Elefterie a fost văzut purtând asupra lui o cruce şi a fost pârât stăpânului casei, Rais Efendi. Stăpânul nu l-a pedepsit pe moment, ceea ce a atras gelozia celorlalţi asupra sa. Stăpânul le-a explicat decizia lui, spunându-le că era prea devreme pentru Elefterie să se lepede de toate obiceiurile sale creştineşti.

Rais Efendi şi cei ai casei au plecat în călătorie la Adrianopole, ajungând acolo în zi de sâmbătă. Mitropolitul Chiril, care avea să devină mai târziu Patriarhul  Constantinopolului, slujea vecernia într-una din bisericile oraşului. Elefterie a pretins că are scrisori pentru Mitropolitul Chiril, dar acesta a trimis pe altcineva să le ridice. Acestui trimis Elefterie i-a spus că ar vrea să primească haine creştineşti. La auzul acestor cuvinte, omul a devenit suspicios şi l-a alungat pe Elefterie.

Întorşi la Constantinopol, Rais Efendi a încercat să-l înduplece pe Elefterie cu cadouri scumpe ca să rămână musulman. Dar Elefterie s-a rugat la Dumnezeu să-l ajute să scape. Cu prima ocazie pe care a avut-o, Elefterie a fugit, căutându-l pe un preot din Peloponezia, care locuia aproape de Patriarhie. După ce i-a istorisit păţania lui, l-a rugat pe preot să-l ajute să fugă dar acesta a refuzat, temându-se de urmări dacă ar fi fost prins. Preotul doar l-a îndrumat şi l-a lăsat să plece.  Primind ajutor din partea ambasadei ruse, Elefterie s-a îmbarcat pe un vapor către Muntele Athos. La Marea Lavră, Elefterie a fost rebotezat şi primit înapoi în sânul bisericii ortodoxe, devenind şi călugăr cu numele Eftimie.

Eftimie a citit Noul Martirologion al Sfântului Nicodim Aghioritul (prăznuit în 
14 iulie) şi inspirându-se din exemplul noilor martiri şi-a dorit cu toată fiinţa să-şi spele păcatul apostaziei prin sângele muceniciei.

Sf. Eftimie a mers la Constantinopol împreună cu călugărul Grigorie, ajungând acolo în 19 martie 1814. În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim s-a împărtăşit, s-a îmbrăcat în robă musulmană şi s-a dus la casa marelui vizir, Rusud Pasha. Sf. Eftimie, ţinând frunze de palmier în mână a recunoscut că este creştin ortodox şi că este gata să moară pentru Hristos. El a defăimat religia musulmană, a călcat în picioare turbanul pe care-l avea pe cap, comportându-se ca un om beat sau nebun în ochii vizirului.

Curajosul războinic al lui Hristos l-a convins pe vizir că nu era nebun şi nici beat, după care a fost aruncat într-o celulă întunecată şi pus în lanţuri. După câteva ceasuri, l-au scos din nou afară şi vizirul a încercat să-l convingă cu linguşiri şi promisiuni materiale să nu renunţe la islamism. Sfântul a vorbit cu curaj despre religia musulmană spunând că aceasta se bazează pe minciună şi falsităţi şi că nu se va mai lepăda niciodată de Hristos, chiar dacă l-ar tortura şi ucide.

Marele Vizir a dat ordin să fie bătut şi închis din nou. După trei ore, l-au adus din nou în faţa lui Rusud Pasha, care l-a întrebat: "Te-ai răzgândit sau eşti tot încăpăţânat?" Eftimie a răspuns: "Nu există decât o singură credinţă adevărată şi aceea este a creştinilor ortodocşi. Cum aş putea să cred în Mahomed, profetul vostru mincinos?"

În acel moment vizirul a înţeles că nu-l mai poate întoarce pe Eftimie de la credinţa sa şi a dat ordin să fie ucis cu sabia. Când au vrut să-i lege mâinile, sfântul a cerut să fie lăsat să primească moartea cu braţele deschise. Călăii l-au lăsat să meargă nelegat la locul de execuţie şi Sfântul Eftimie mergea bucuros, fără teamă, cu crucea în mâna dreaptă şi crengile de palmier în stânga. Ajungând acolo, s-a întors spre răsărit şi s-a rugat, mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a învrednicit să primească mucenicia pentru numele Său. El s-a mai rugat şi pentru familia şi prietenii săi, rugând pe bunul Dumnezeu să le primească toate cererile cele pentru mântuire.

Apoi, Sf. Eftimie a sărutat crucea pe care o ţinea în mână, a îngenuncheat şi a aplecat capul. Călăul a lovit puternic cu sabia dar nu a reuşit să-i taie capul. Apoi a mai încercat o dată şi văzând că nu reuşeşte, i-a tăiat gâtul mucenicului cu un cuţit.

Sf. Eftimie a fost ucis în amiaza zilei de 22 martie, 1814 în Constantinopol, câştigând locul său binemeritat în Împărăţia Cerurilor, unde slăveşte Sfânta Treime cea de o fiinţă şi dătătoare de viaţă, împreună cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor.
Capul Sfântului Eftimie se găseşte în mănăstirea rusă Sf. Pantelimon din Muntele Athos.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

sursa: noutati-ortodoxe.ro

sâmbătă, 29 august 2015

Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul

În aceasta luna în ziua a douazeci si noua, pomenirea taierii cinstitului cap al cinstitului slavitului Prooroc înainte-mergator si Botezator Ioan.

      Sfântul Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului a primit de la însusi Domnul Hristos marturia ca el era cel mai mare dintre toti oamenii nascuti din femeie si cel dintâi intre Profeti. Pe cind inca se afla in pântecele mamei sale, el a tresarit de bucurie in preajma lui Mesia pe care il purta in ea Prea Sfinta Maica a Domnului. La maturitate, el, "de care lumea nu era vrednica" (cf Evrei 11:38), se retrase in pustiu, acoperit cu o haina din par de camila si incins cu o curea de piele, aceasta semnificând stapânirea tuturor pornirilor trupesti. Regasind, ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre create pentru a se dedica numai lui Dumnezeu, el se hranea cu cosasi si cu miere salbatica, si isi tinea in contemplare mintea netulburata de grijile acestei lumi. In anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu in pustie, se duse in regiunea Iordanului, pentru a predica pocainta catre multimile care veneau la el, atrase de viata sa ingereasca. El ii boteza in apele Iordanului in semn de curatire de pacatele lor, si pentru a-i pregati sa il primeasca pe Mântuitorul el ii indruma sa faca mai curând roade vrednice de pocainta, decit sa se laude ca sint fiii lui Avraam. Reluând cuvintele profetului Isaia, el le spunea : "Glasul celui care striga in pustiu. Pregatiti calea Domnului, drepte faceti in loc neumblat cararile Dumnezeului nostru. Toata valea sa se umple si tot muntele si dealul sa se plece; si sa fie cele strambe, drepte, si cele colturoase, cai netede. Si se va arata slava     
     Domnului si tot trupul o va vedea caci gura Domnului a grait". (Is. 40:3-5).
Pentru ca poporul se intreba daca nu era el Mântuitorul asteptat de atitea generatii, Ioan le spuse: "Eu va botez cu apa, dar vine altul mai mare decât mine, El va va boteza cu foc si cu Duh Sfânt". Curatenia sa si dragostea sa pentru feciorie erau intr-atât de mari incât fu considerat vrednic nu doar de a-l vedea pe Mântuitor, al carui Inaintemergator fusese pus, ci chiar sa Il boteze in Iordan si sa fie martorul descoperirii Sfintei Treimi.
     Sfântul Ioan medita fara incetare la Cuvintul lui Dumnezeu si le considera pe toate ale acestei lumi ca nesemnificative in fata respectarii Legii dumnezeiesti, a carei desavirsita intruchipare era viata sa. De aceea nu se temea sa adreseze reprosuri aspre lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit de rusine si dezmatat care, contrar Legii, se casatorise cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip pe când acesta din urma era inca in viata si avusese cu ea o fata, Salomeea. Facindu-se mijlocitorul constiintei inveterate a pescarului, Profetul ii vorbea in numele lui Dumnezeu : "Nu iti este ingaduit sa ai ca sotie pe femeia fratelui tau". De aceea Irodiana nutrea in ea o ranchiuna puternica impotriva lui Ioan si voia sa il omoare ; era insa impiedicata de Irod care il proteja, ca barbat drept si sfânt, dar mai ales pentru ca se temea de poporul pe care il cinstea ca pe un trimis al lui Dumnezeu. In cele din urma Irodiada cea perfida isi atinse scopul si facu astfel incit Profetul sa fie dus la inchisoare in fortareata din Macheronte. Cind fu aniversarea zilei de nastere a regelui, in apropierea Pastilor, acesta invita pe notabilii regatului sau la un mare ospat, in timpul caruia toti se dedara imbuibarii si betiei. Salomeea dansa cu voluptate in fata mesenilor acestui banchet al slavei desarte, si ea placu privirii desfrânate a tatalui sau care ii jura sa ii dea ca recompensa orice i-ar cere, chiar de-ar fi jumatate din regatul sau. La sfatul mamei sale, tânara ceru sa ii fie adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezatorul. Regele se simti incurcat, dar din cauza juramântului sau, si pentru a nu-si pierde onoarea in fata invitatilor, se decise sa il omoare pe Cel Drept. Sentita fu pe loc executata, un soldat ii taie capul  Sfintului Ioan in inchisoare si il aduse imediat, inca sângerând, pe un platou,  in sala de ospat care adresa in tacere reprosul sau fata de slabiciunea criminala a regelui. Salomeea prezenta mamei sale trofeul, cu aerul de a spune : "Manânca, o, mama, trupul celui care a trait ca unul fara trup, si bea sângele lui. Aceasta limba care nu inceta sa ne faca reprosuri va tacea de-acum pentru totdeauna".

     Ucenicii Sfântului venira sa ii ia trupul si mersera sa il ingroape in Sevastia apoi se dusera sa il instiinteze pe Iisus. Abia mult mai târziu Moastele Sfântului Inaintemergator fura regasite in mod miraculor, pentru a raspândi harul asupra credinciosilor care li se inchina.
     Acest act sângeros pare sa fi fost ingaduit de Dumnezeu pentru ca dupa ce a fost Inaintemergatorul lui Hristos pe pamânt, Sfântul Ioan Botezatorul sa fie de asemenea in imparatia mortilor si sa mearga sa instiinteze pe mortii cei drepti de speranta in Mântuire, venirea apropiata a lui Mesia care trebuia sa sparga prin Cruce portile si inchizatorile Iadului.
     Prin viata precum si prin moartea sa, Inaintemergatorul ramâne de asemenea pentru toti Crestinii un Profet si un stapânitor al vietii spirituale. Prin comportamentul sau ireprosabil, el ii invata sa lupte pâna la moarte impotriva pacatului, nu numai pentru respectul dreptatii si ascultarea Legii lui Dumnezeu dar si pentru a inainta in virtute si curatia inimii. Orice constiinta cizelata prin meditarea asupra Legii lui Dumnezeu se aseamana deci cu Inaintemergatorul si croieste "caile Domnului" in sufletul care se caieste, pentru a-i da cunoasterea Mântuirii (cf. Luca 1:76).

sursa:  noutati-ortodoxe.ro

joi, 23 aprilie 2015

Pomenirea sfântului şi măritului marelui mucenic Gheorghe

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului şi măritului marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.


     Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.
sf. gheorghe     Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.
sfantul mare mucenic gheorghe     În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: "De ce eşti tristă, femeie?" Iar ea îi spuse pricina întristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: "Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?" Şi ea răspunse. "De-a dreapta parte a bisericii." Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: "Ajută şi tu" şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune.
     Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta. Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: "Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru." Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic.

 noutati-ortodoxe.ro

duminică, 19 aprilie 2015

Biblia - INTAIA EPISTOLA CATRE CORINTENI A SFANTULUI APOSTOL PAVEL

Biblia  - Noul Testament -
INTAIA EPISTOLA CATRE CORINTENI
A SFANTULUI APOSTOL PAVEL


 CAPITOLUL  1
Multumire lui Dumnezeu pentru credinta corintenilor. Raul dezbinarilor. Cuvantul Crucii: nebunie pentru cei ce pier, puterea lui Dumnezeu pentru cei ce se mantuiesc.
1. Pavel, chemat apostol al lui Hristos, prin voia lui Dumnezeu, si fratele Sostene,
2. Bisericii lui Dumnezeu care este in Corint, celor sfintiti in Iisus Hristos, celor numiti sfinti, impreuna cu toti cei ce cheama numele Domnului nostru Iisus Hristos in tot locul, si al lor si al nostru:
3. Har voua si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul nostru Iisus Hristos.
4. Multumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu, dat voua in Hristos Iisus.
5. Caci intru El v-ati imbogatit deplin intru toate, in tot cuvantul si in toata cunostinta;
6. Astfel marturia lui Hristos s-a intarit in voi,
7. Incat voi nu sunteti lipsiti de nici un dar, asteptand aratarea Domnului nostru Iisus Hristos,
8. Care va va si intari pana la sfarsit, ca sa fiti nevinovati in ziua Domnului nostru Iisus Hristos.
9. Credincios este Dumnezeu, prin Care ati fost chemati la impartasirea cu Fiul Sau Iisus Hristos, Domnul nostru.
10. Va indemn, fratilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toti sa vorbiti la fel si sa nu fie dezbinari intre voi; ci sa fiti cu totul uniti in acelasi cuget si in aceeasi intelegere.
11. Caci, fratii mei, despre voi, prin cei din casa lui Hloe mi-a venit stire ca la voi sunt certuri;
12. Si spun aceasta, ca fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos!
13. Oare s-a impartit Hristos? Nu cumva s-a rastignit Pavel pentru voi? Sau fost-ati botezati in numele lui Pavel?
14. Multumesc lui Dumnezeu ca pe nici unul din voi n-am botezat, decat pe Crispus si pe Gaius,
15. Ca sa nu zica cineva ca ati fost botezati in numele meu.
16. Am botezat si casa lui Stefana; afara de acestia nu stiu sa mai fi botezat pe altcineva.
17. Caci Hristos nu m-a trimis ca sa botez, ci sa binevestesc, dar nu cu intelepciunea cuvantului, ca sa nu ramana zadarnica crucea lui Hristos.
18. Caci cuvantul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu.
19. Caci scris este: “Pierde-voi intelepciunea inteleptilor si stiinta celor invatati voi nimici-o”.
20. Unde este inteleptul? Unde e carturarul? Unde e cercetatorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebuna intelepciunea lumii acesteia?
21. Caci de vreme ce intru intelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin intelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu sa mantuiasca pe cei ce cred prin nebunia propovaduirii.
22. Fiindca si iudeii cer semne, iar elinii cauta intelepciune,
23. Insa noi propovaduim pe Hristos cel rastignit: pentru iudei, sminteala; pentru neamuri, nebunie.
24. Dar pentru cei chemati, si iudei si elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu si intelepciunea lui Dumnezeu.
25. Pentru ca fapta lui Dumnezeu, socotita de catre oameni nebunie, este mai inteleapta decat intelepciunea lor si ceea ce se pare ca slabiciune a lui Dumnezeu, mai puternica decat taria oamenilor.
26. Caci, priviti chemarea voastra, fratilor, ca nu multi sunt intelepti dupa trup, nu multi sunt puternici, nu multi sunt de bun neam;
27. Ci Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti; Dumnezeu Si-a ales pe cele slabe ale lumii, ca sa le rusineze pe cele tari;
28. Dumnezeu Si-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebagate in seama, pe cele ce nu sunt, ca sa nimiceasca pe cele ce sunt,
29. Ca nici un trup sa nu se laude inaintea lui Dumnezeu.
30. Din El, dar, sunteti voi in Hristos Iisus, Care pentru noi S-a facut intelepciune de la Dumnezeu si dreptate si sfintire si rascumparare,
31. Pentru ca, dupa cum este scris: “Cel ce se lauda in Domnul sa se laude”.

CAPITOLUL  2
Propovaduirea Evangheliei nu sta in maiestria cuvintelor, nici in intelepciunea lumeasca, ci in intelepciunea cea dupa Dumnezeu.
1. Si eu, fratilor, cand am venit la voi si v-am vestit taina lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvantator sau ca intelept.
2. Caci am judecat sa nu stiu intre voi altceva, decat pe Iisus Hristos, si pe Acesta rastignit.
3. Si eu intru slabiciune si cu frica si cu cutremur mare am fost la voi.
4. Iar cuvantul meu si propovaduirea mea nu stateau in cuvinte de induplecare ale intelepciunii omenesti, ci in adeverirea Duhului si a puterii,
5. Pentru ca credinta voastra sa nu fie in intelepciunea oamenilor, ci in puterea lui Dumnezeu.
6. Si intelepciunea o propovaduim la cei desavarsiti, dar nu intelepciunea acestui veac, nici a stapanitorilor acestui veac, care sunt pieritori,
7. Ci propovaduim intelepciunea de taina a lui Dumnezeu, ascunsa, pe care Dumnezeu a randuit-o mai inainte de veci, spre slava noastra,
8. Pe care nici unul dintre stapanitorii acestui veac n-a cunoscut-o, caci, daca ar fi cunoscut-o, n-ar fi rastignit pe Domnul slavei;
9. Ci precum este scris: “Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”.
10. Iar noua ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Sau, fiindca Duhul toate le cerceteaza, chiar si adancurile lui Dumnezeu.
11. Caci cine dintre oameni stie ale omului, decat duhul omului, care este in el? Asa si cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decat Duhul lui Dumnezeu.
12. Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca sa cunoastem cele daruite noua de Dumnezeu;
13. Pe care le si graim, dar nu in cuvinte invatate din intelepciunea omeneasca, ci in cuvinte invatate de la Duhul Sfant, lamurind lucruri duhovnicesti oamenilor duhovnicesti.
14. Omul firesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt nebunie si nu poate sa le inteleaga, fiindca ele se judeca duhovniceste.
15. Dar omul duhovnicesc toate le judeca, pe el insa nu-l judeca nimeni;
16. Caci “Cine a cunoscut gandul Domnului, ca sa-L invete pe El?” Noi insa avem gandul lui Hristos.

CAPITOLUL  3
Raul dezbinarilor. Temelia Bisericii este Hristos. Crestinii sunt Biserica lui Dumnezeu.
1. Si eu, fratilor, n-am putut sa va vorbesc ca unor oameni duhovnicesti, ci ca unora trupesti, ca unor prunci in Hristos.
2. Cu lapte v-am hranit, nu cu bucate, caci inca nu puteati manca si inca nici acum nu puteti,
3. Fiindca sunteti tot trupesti. Cata vreme este intre voi pizma si cearta si dezbinari, nu sunteti, oare, trupesti si nu dupa firea omeneasca umblati?
4. Caci, cand zice unul: Eu sunt al lui Pavel, iar altul: Eu sunt al lui Apollo, au nu sunteti oameni trupesti?
5. Dar ce este Apollo? Si ce este Pavel? Slujitori prin care ati crezut voi si dupa cum i-a dat Domnul fiecaruia.
6. Eu am sadit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a facut sa creasca.
7. Astfel nici cel ce sadeste nu e ceva, nici cel ce uda, ci numai Dumnezeu care face sa creasca.
8. Cel care sadeste si cel care uda sunt una si fiecare isi va lua plata dupa osteneala sa.
9. Caci noi impreuna-lucratori cu Dumnezeu suntem; voi sunteti ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.
10. Dupa harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un intelept mester, am pus temelia; iar altul zideste. Dar fiecare sa ia seama cum zideste;
11. Caci nimeni nu poate pune alta temelie, decat cea pusa, care este Iisus Hristos.
12. Iar de zideste cineva pe aceasta temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fan, trestie.
13. Lucrul fiecaruia se va face cunoscut; il va vadi ziua (Domnului). Pentru ca in foc se descopera, si focul insusi va lamuri ce fel este lucrul fiecaruia.
14. Daca lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va ramane, va lua plata.
15. Daca lucrul cuiva se va arde, el va fi pagubit; el insa se va mantui, dar asa ca prin foc.
16. Nu stiti, oare, ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi?
17. De va strica cineva templul lui Dumnezeu, il va strica Dumnezeu pe el, pentru ca sfant este templul lui Dumnezeu, care sunteti voi.
18. Nimeni sa nu se amageasca. Daca i se pare cuiva, intre voi, ca este intelept in veacul acesta, sa se faca nebun, ca sa fie intelept.
19. Caci intelepciunea lumii acesteia este nebunie inaintea lui Dumnezeu, pentru ca scris este: “El prinde pe cei intelepti in viclenia lor”.
20. Si iarasi: “Domnul cunoaste gandurile inteleptilor, ca sunt desarte”.
21. Asa ca nimeni sa nu se laude cu oameni. Caci toate sunt ale voastre:
22. Fie Pavel, fie Apollo, fie Chefa, fie lumea, fie viata, fie moartea, fie cele de fata, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre.
23. Iar voi sunteti ai lui Hristos, iar Hristos al lui Dumnezeu.

CAPITOLUL  4
Slujitorii lui Hristos. Apostolul Pavel si corintenii adusi de el la credinta. Timotei trimisul lui Pavel.
1. Asa sa ne socoteasca pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu.
2. Iar, la iconomi, mai ales, se cere ca fiecare sa fie aflat credincios.
3. Dar mie prea putin imi este ca sunt judecat de voi sau de vreo omeneasca judecata de toata ziua; fiindca nici eu nu ma judec pe mine insumi.
4. Caci nu ma stiu vinovat cu nimic, dar nu intru aceasta m-am indreptat. Cel care ma judeca pe mine este Domnul.
5. De aceea, nu judecati ceva inainte de vreme, pana ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale intunericului si va vadi sfaturile inimilor. Si atunci fiecare va avea de la Dumnezeu lauda.
6. Si acestea, fratilor, le-am zis ca despre mine si despre Apollo, dar ele sunt pentru voi, ca sa invatati din pilda noastra, sa nu treceti peste ce e scris, ca sa nu va faliti unul cu altul impotriva celuilalt.
7. Caci cine te deosebeste pe tine? Si ce ai, pe care sa nu-l fi primit? Iar daca l-ai primit, de ce te falesti, ca si cum nu l-ai fi primit?
8. Iata, sunteti satui; iata, v-ati imbogatit; fara de noi ati domnit, si, macar nu ati domnit, ca si noi sa domnim impreuna cu voi.
9. Caci mi se pare ca Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a aratat ca pe cei din urma oameni, ca pe niste osanditi la moarte, fiindca ne-am facut priveliste lumii si ingerilor si oamenilor.
10. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi insa intelepti intru Hristos. Noi suntem slabi; voi insa sunteti tari. Voi sunteti intru slava, iar noi suntem intru necinste!
11. Pana in ceasul de acum flamanzim si insetam; suntem goi si suntem palmuiti si pribegim,
12. Si ne ostenim, lucrand cu mainile noastre. Ocarati fiind, binecuvantam. Prigoniti fiind, rabdam.
13. Huliti fiind, ne rugam. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca maturatura tuturor, pana astazi.
14. Nu ca sa va rusinez va scriu acestea, ci ca sa va dojenesc, ca pe niste copii ai mei iubiti.
15. Caci de ati avea zeci de mii de invatatori in Hristos, totusi nu aveti multi parinti. Caci eu v-am nascut prin Evanghelie in Iisus Hristos.
16. Deci, va rog, sa-mi fiti mie urmatori, precum si eu lui Hristos.
17. Pentru aceasta am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit si credincios in Domnul. El va va aduce aminte caile mele cele in Hristos Iisus, cum invat eu pretutindeni in toata Biserica.
18. Si unii, crezand ca n-am sa mai vin la voi, s-au semetit.
19. Dar eu voi veni la voi degraba - daca Domnul va voi - si voi cunoaste nu cuvantul celor ce s-au semetit, ci puterea lor.
20. Caci imparatia lui Dumnezeu nu sta in cuvant, ci in putere.
21. Ce voiti? Sa vin la voi cu toiagul sau sa vin cu dragoste si cu duhul blandetii?

CAPITOLUL  5
Mustrari impotriva celor desfranati. Izgonirea pacatosilor din Biserica.
1. Indeobste se aude ca la voi e desfranare, si o astfel de desfranare cum nici intre neamuri nu se pomeneste, ca unul sa traiasca cu femeia tatalui sau.
2. Iar voi v-ati semetit, in loc mai degraba sa va fi intristat, ca sa fie scos din mijlocul vostru cel ce a savarsit aceasta fapta.
3. Ci eu, desi departe cu trupul, insa de fata cu duhul, am si judecat, ca si cum as fi de fata, pe cel ce a facut una ca aceasta:
4. In numele Domnului nostru Iisus Hristos, adunandu-va voi si duhul meu, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos,
5. Sa dati pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca duhul sa se mantuiasca in ziua Domnului Iisus.
6. Semetia voastra nu e buna. Oare nu stiti ca putin aluat dospeste toata framantatura?
7. Curatiti aluatul cel vechi, ca sa fiti framantatura noua, precum si sunteti fara aluat; caci Pastile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi.
8. De aceea sa praznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul rautatii si al viclesugului, ci cu azimele curatiei si ale adevarului.
9. V-am scris in epistola sa nu va amestecati cu desfranatii;
10. Dar nu am spus, desigur, despre desfranatii acestei lumi, sau despre lacomi, sau despre rapitori, sau despre inchinatorii la idoli, caci altfel ar trebui sa iesiti afara din lume.
11. Dar eu v-am scris acum sa nu va amestecati cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfranat, sau lacom, sau inchinator la idoli, sau ocarator, sau betiv, sau rapitor. Cu unul ca acesta nici sa nu sedeti la masa.
12. Caci ce am eu ca sa judec si pe cei din afara? Insa pe cei dinauntru, oare, nu-i judecati voi?
13. Iar pe cei din afara ii va judeca Dumnezeu. Scoateti afara dintre voi pe cel rau.

CAPITOLUL  6
Feriti-va de desfranare si de nedreptate
1. Indrazneste, oare, cineva dintre voi, avand vreo para impotriva altuia, sa se judece inaintea celor nedrepti si nu inaintea celor sfinti?
2. Au nu stiti ca sfintii vor judeca lumea? Si daca lumea este judecata de voi, oare sunteti voi nevrednici sa judecati lucruri atat de mici?
3. Nu stiti, oare, ca noi vom judeca pe ingeri? Cu cat mai mult cele lumesti?
4. Deci daca aveti judecati lumesti, puneti pe cei nebagati in seama din Biserica, ca sa va judece.
5. O spun spre rusinea voastra. Nu este, oare, intre voi nici un om intelept, care sa poata judeca intre frate si frate?
6. Ci frate cu frate se judeca, si aceasta inaintea necredinciosilor?
7. Negresit, si aceasta este o scadere pentru voi, ca aveti judecati unii cu altii. Pentru ce nu suferiti mai bine strambatatea? Pentru ce nu rabdati mai bine paguba?
8. Ci voi insiva faceti strambatate si aduceti paguba, si aceasta, fratilor!
9. Nu stiti, oare, ca nedreptii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu? Nu va amagiti: Nici desfranatii, nici inchinatorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomitii,
10. Nici furii, nici lacomii, nici betivii, nici batjocoritorii, nici rapitorii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu.
11. Si asa erati unii dintre voi. Dar v-ati spalat, dar v-ati sfintit, dar v-ati indreptat in numele Domnului Iisus Hristos si in Duhul Dumnezeului nostru.
12. Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos. Toate imi sunt ingaduite, dar nu ma voi lasa biruit de ceva.
13. Bucatele sunt pentru pantece si pantecele pentru bucate si Dumnezeu va nimici si pe unul si pe celelalte. Trupul insa nu e pentru desfranare, ci pentru Domnul, si Domnul este pentru trup.
14. Iar Dumnezeu, Care a inviat pe Domnul, ne va invia si pe noi prin puterea Sa.
15. Au nu stiti ca trupurile voastre sunt madularele lui Hristos? Luand deci madularele lui Hristos le voi face madularele unei desfranate? Nicidecum!
16. Sau nu stiti ca cel ce se alipeste de desfranate este un singur trup cu ea? “Caci vor fi - zice Scriptura - cei doi un singur trup”.
17. Iar cel ce se alipeste de Domnul este un duh cu El.
18. Fugiti de desfranare! Orice pacat pe care-l va savarsi omul este in afara de trup. Cine se deda insa desfranarii pacatuieste in insusi trupul sau.
19. Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sunteti ai vostri?
20. Caci ati fost cumparati cu pret! Slaviti, dar, pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

CAPITOLUL  7
Despre casatorie, necasatorie si vaduvie.
1. Cat despre cele ce mi-ati scris, bine este pentru om sa nu se atinga de femeie.
2. Dar din cauza desfranarii, fiecare sa-si aiba femeia sa si fiecare femeie sa-si aiba barbatul sau.
3. Barbatul sa-i dea femeii iubirea datorata, asemenea si femeia barbatului.
4. Femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia.
5. Sa nu va lipsiti unul de altul, decat cu buna invoiala pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, si iarasi sa fiti impreuna, ca sa nu va ispiteasca satana, din pricina neinfranarii voastre.
6. Si aceasta o spun ca un sfat, nu ca o porunca.
7. Eu voiesc ca toti oamenii sa fie cum sunt eu insumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul asa, altul intr-alt fel.
8. Celor ce sunt necasatoriti si vaduvelor le spun: Bine este pentru ei sa ramana ca si mine.
9. Daca insa nu pot sa se infraneze, sa se casatoreasca. Fiindca mai bine este sa se casatoreasca, decat sa arda.
10. Iar celor ce sunt casatoriti, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia sa nu se desparta de barbat!
11. Iar daca s-a despartit, sa ramana nemaritata, sau sa se impace cu barbatul sau; tot asa barbatul sa nu-si lase femeia.
12. Celorlalti le graiesc eu, nu Domnul: Daca un frate are o femeie necredincioasa, si ea voieste sa vietuiasca cu el, sa nu o lase.
13. Si o femeie, daca are barbat necredincios, si el binevoieste sa locuiasca cu ea, sa nu-si lase barbatul.
14. Caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios. Altminterea, copiii vostri ar fi necurati, dar acum ei sunt sfinti.
15. Daca insa cel necredincios se desparte, sa se desparta. In astfel de imprejurare, fratele sau sora nu sunt legati; caci Dumnezeu ne-a chemat spre pace.
16. Caci, ce stii tu, femeie, daca iti vei mantui barbatul? Sau ce stii tu, barbate, daca iti vei mantui femeia?
17. Numai ca, asa cum a dat Domnul fiecaruia, asa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel sa umble. Si asa randuiesc in toate Bisericile.
18. A fost cineva chemat, fiind taiat imprejur? Sa nu se ascunda. A fost cineva chemat in netaiere imprejur? Sa nu se taie imprejur.
19. Taierea imprejur nu este nimic; si netaierea imprejur nu este nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu.
20. Fiecare, in chemarea in care a fost chemat, in aceasta sa ramana.
21. Ai fost chemat fiind rob? Fii fara grija. Iar de poti sa fii liber, mai mult foloseste-te!
22. Caci robul, care a fost chemat in Domnul, este un liberat al Domnului. Tot asa cel chemat liber este rob al lui Hristos.
23. Cu pret ati fost cumparati. Nu va faceti robi oamenilor.
24. Fiecare, fratilor, in starea in care a fost chemat, in aceea sa ramana inaintea lui Dumnezeu.
25. Cat despre feciorie, n-am porunca de la Domnul. Va dau insa sfatul meu, ca unul care am fost miluit de Domnul sa fiu vrednic de crezare.
26. Socotesc deci ca aceasta este bine pentru nevoia ceasului de fata: Bine este pentru om sa fie asa.
27. Te-ai legat de femeie? Nu cauta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie? Nu cauta femeie.
28. Daca insa te vei insura, n-ai gresit. Ci fecioara, de se va marita, n-a gresit. Numai ca unii ca acestia vor avea suferinta in trupul lor. Eu insa va crut pe voi.
29. Si aceasta v-o spun, fratilor: Ca vremea s-a scurtat de acum, asa incat si cei ce au femei sa fie ca si cum n-ar avea.
30. Si cei ce plang sa fie ca si cum n-ar plange; si cei ce se bucura, ca si cum nu s-ar bucura; si cei ce cumpara, ca si cum n-ar stapani;
31. Si cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca si cum nu s-ar folosi deplin de ea. Caci chipul acestei lumi trece.
32. Dar eu vreau ca voi sa fiti fara de  grija. Cel necasatorit se ingrijeste de cele ale Domnului, cum sa placa Domnului.
33. Cel ce s-a casatorit se ingrijeste de cele ale lumii, cum sa placa femeii.
34. Si este impartire: si femeia nemaritata si fecioara poarta de grija de cele ale Domnului, ca sa fie sfanta si cu trupul si cu duhul. Iar cea care s-a maritat poarta de grija de cele ale lumii, cum sa placa barbatului.
35. Si aceasta o spun chiar in folosul vostru, nu ca sa va intind o cursa, ci spre bunul chip si alipirea de Domnul, fara clintire.
36. Iar de socoteste cineva ca i se va face vreo necinste pentru fecioara sa, daca trece de floarea varstei, si ca trebuie sa faca asa, faca ce voieste. Nu pacatuieste; casatoreasca-se.
37. Dar cel ce sta neclintit in inima sa si nu este silit, ci are stapanire peste vointa sa si a hotarat aceasta in inima sa, ca sa-si tina fecioara, bine va face.
38. Asa ca, cel ce isi marita fecioara bine face; dar cel ce n-o marita si mai bine face.
39. Femeia este legata prin lege atata vreme cat traieste barbatul ei. Iar daca barbatul ei va muri, este libera sa se marite cu cine vrea, numai intru Domnul.
40. Dar mai fericita este daca ramane asa, dupa parerea mea. Si socot ca si eu am Duhul lui Dumnezeu.

CAPITOLUL  8
Sa nu fim sminteala celor slabi.
1. Cat despre cele jertfite idolilor, stim ca toti avem cunostinta. Cunostinta insa semeteste, iar iubirea zideste.
2. Iar daca i se pare cuiva ca cunoaste ceva, inca n-a cunoscut cum trebuie sa cunoasca.
3. Dar daca iubeste cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El.
4. Iar despre mancarea celor jertfite idolilor, stim ca idolul nu este nimic in lume si ca nu este alt Dumnezeu decat Unul singur.
5. Caci desi sunt asa-zisi dumnezei, fie in cer, fie pe pamant, - precum si sunt dumnezei multi si domni multi, S
6. Totusi, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatal, din Care sunt toate si noi intru El; si un singur Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt toate si noi prin El.
7. Dar nu toti au cunostinta. Caci unii, din obisnuinta de pana acum cu idolul, mananca din carnuri jertfite idolilor, si constiinta lor fiind slaba, se intineaza.
8. Dar nu mancarea ne va pune inaintea lui Dumnezeu. Ca nici daca vom manca, nu ne prisoseste, nici daca nu vom manca, nu ne lipseste.
9. Dar vedeti ca nu cumva aceasta libertate a voastra sa ajunga poticnire pentru cei slabi.
10. Caci daca cineva te-ar vedea pe tine, cel ce ai cunostinta, sezand la masa in templul idolilor, oare constiinta lui, slab fiind el, nu se va intari sa manance din cele jertfite idolilor?
11. Si va pieri prin cunostinta ta cel slab, fratele tau, pentru care a murit Hristos!
12. Si asa, pacatuind impotriva fratilor si lovind constiinta lor slaba, pacatuiti fata de Hristos.
13. De aceea, daca o mancare sminteste pe fratele meu, nu voi manca in veac carne, ca sa nu aduc sminteala fratelui meu.

CAPITOLUL  9
Cum s-a slujit apostolul de puterea-i de apostol, intre credinciosi. Indemn la lupta pentru cununa cea nevestejita.
1. Oare nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? N-am vazut eu pe Iisus Domnul nostru? Nu sunteti voi lucrul meu intru Domnul?
2. Daca altora nu le sunt apostol, voua, negresit, va sunt. Caci voi sunteti pecetea apostoliei mele in Domnul.
3. Apararea mea catre cei ce ma judeca aceasta este.
4. N-avem, oare, dreptul, sa mancam si sa bem?
5. N-avem, oare, dreptul sa purtam cu noi o femeie sora, ca si ceilalti apostoli, ca si fratii Domnului, ca si Chefa?
6. Sau numai eu si Barnaba nu avem dreptul de a nu lucra?
7. Cine slujeste vreodata, in oaste, cu solda lui? Cine sadeste vie si nu mananca din roada ei? Sau cine paste o turma si nu mananca din laptele turmei?
8. Nu in felul oamenilor spun eu acestea. Nu spune, oare, si legea acestea?
9. Caci in Legea lui Moise este scris: “Sa nu legi gura boului care treiera”. Oare de boi se ingrijeste Dumnezeu?
10. Sau in adevar pentru noi zice? Caci pentru noi s-a scris: “Cel ce ara trebuie sa are cu nadejde, si cel ce treiera, cu nadejdea ca va avea parte de roade”.
11. Daca noi am semanat la voi cele duhovnicesti, este, oare, mare lucru daca noi vom secera cele pamantesti ale voastre?
12. Daca altii se bucura de acest drept asupra voastra, oare, nu cu atat mai mult noi? Dar nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci toate le rabdam, ca sa nu punem piedica Evangheliei lui Hristos.
13. Au nu stiti ca cei ce savarsesc cele sfinte mananca de la templu si cei ce slujesc altarului au parte de la altar?
14. Tot asa a poruncit si Domnul celor ce propovaduiesc Evanghelia, ca sa traiasca din Evanghelie.
15. Dar eu nu m-am folosit de nimic din acestea si nu am scris acestea, ca sa se faca cu mine asa. Caci mai bine este pentru mine sa mor, decat sa-mi zadarniceasca cineva lauda.
16. Caci daca vestesc Evanghelia, nu-mi este lauda, pentru ca sta asupra mea datoria. Caci, vai mie daca nu voi binevesti!
17. Caci daca fac aceasta de buna voie, am plata; dar daca o fac fara voie, am numai o slujire incredintata.
18. Care este, deci, plata mea? Ca, binevestind, pun fara plata Evanghelia lui Hristos inaintea oamenilor, fara sa ma folosesc de dreptul meu din Evanghelie.
19. Caci, desi sunt liber fata de toti, m-am facut rob tuturor, ca sa dobandesc pe cei mai multi;
20. Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca sa dobandesc pe iudei; cu cei de sub lege, ca unul de sub lege, desi eu nu sunt sub lege, ca sa dobandesc pe cei de sub lege;
21. Cu cei ce n-au Legea, m-am facut ca unul fara lege, desi nu sunt fara Legea lui Dumnezeu, ci avand Legea lui Hristos, ca sa dobandesc pe cei ce n-au Legea;
22. Cu cei slabi m-am facut slab, ca pe cei slabi sa-i dobandesc; tuturor toate m-am facut, ca, in orice chip, sa mantuiesc pe unii.
23. Dar toate le fac pentru Evanghelie, ca sa fiu partas la ea.
24. Nu stiti voi ca acei care alearga in stadion, toti alearga, dar numai unul ia premiul? Alergati asa ca sa-l luati.
25. Si oricine se lupta se infraneaza de la toate. Si aceia, ca sa ia o cununa stricacioasa, iar noi, nestricacioasa.
26. Eu, deci, asa alerg, nu ca la intamplare. Asa ma lupt, nu ca lovind in aer,
27. Ci imi chinuiesc trupul meu si il supun robiei; ca nu cumva, altora propovaduind, eu insumi sa ma fac netrebnic.

CAPITOLUL  10
Iudeii, in pustie, au cunoscut dreapta asprime a lui Dumnezeu. Cina Domnului trebuie tinuta intru sfintenie. Grija pentru cugetul celor slabi.
1. Caci nu voiesc, fratilor, ca voi sa nu stiti ca parintii nostri au fost toti sub nor si ca toti au trecut prin mare.
2. Si toti, intru Moise, au fost botezati in nor si in mare.
3. Si toti au mancat aceeasi mancare duhovniceasca;
4. Si toti, aceeasi bautura duhovniceasca au baut, pentru ca beau din piatra duhovniceasca ce ii urma. Iar piatra era Hristos.
5. Dar cei mai multi dintre ei nu au placut lui Dumnezeu, caci au cazut in pustie.
6. Si acestea s-au facut pilde pentru noi, ca sa nu poftim la cele rele, cum au poftit aceia;
7. Nici inchinatori la idoli sa nu va faceti, ca unii dintre ei, precum este scris: “A sezut poporul sa manance si sa bea si s-au sculat la joc”;
8. Nici sa ne desfranam cum s-au desfranat unii dintre ei, si au cazut, intr-o zi, douazeci si trei de mii;
9. Nici sa ispitim pe Domnul, precum L-au ispitit unii dintre ei si au pierit de serpi;
10. Nici sa cartiti, precum au cartit unii dintre ei si au fost nimiciti de catre pierzatorul.
11. Si toate acestea li s-au intamplat acelora, ca preinchipuiri ale viitorului, si au fost scrise spre povatuirea noastra, la care au ajuns sfarsiturile veacurilor.
12. De aceea, cel caruia i se pare ca sta neclintit sa ia seama sa nu cada.
13. Nu v-a cuprins ispita care sa fi fost peste puterea omeneasca. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va ingadui ca sa fiti ispititi mai mult decat puteti, ci odata cu ispita va aduce si scaparea din ea, ca sa puteti rabda.
14. De aceea, iubitii mei, fugiti de inchinarea la idoli.
15. Ca unor intelepti va vorbesc. Judecati voi ce va spun.
16. Paharul binecuvantarii, pe care-l binecuvantam, nu este, oare, impartasirea cu sangele lui Hristos? Painea pe care o frangem nu este, oare, impartasirea cu trupul lui Hristos?
17. Ca o paine, un trup, suntem cei multi; caci toti ne impartasim dintr-o paine.
18. Priviti pe Israel dupa trup: Cei care mananca jertfele nu sunt ei, oare, partasi altarului?
19. Deci ce spun eu? Ca ce s-a jertfit pentru idol e ceva? Sau idolul este ceva?
20. Ci (zic) ca cele ce jertfesc neamurile, jertfesc demonilor si nu lui Dumnezeu. Si nu voiesc ca voi sa fiti partasi ai demonilor.
21. Nu puteti sa beti paharul Domnului si paharul demonilor; nu puteti sa va impartasiti din masa Domnului si din masa demonilor.
22. Oare vrem sa maniem pe Domnul? Nu cumva suntem mai tari decat El?
23. Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi folosesc. Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate zidesc.
24. Nimeni sa nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui.
25. Mancati tot ce se vinde in macelarie, fara sa intrebati nimic pentru cugetul vostru.
26. Caci “al Domnului este pamantul si plinirea lui”.
27. Daca cineva dintre necredinciosi va cheama pe voi la masa si voiti sa va duceti, mancati orice va este pus inainte, fara sa intrebati nimic pentru constiinta.
28. Dar de va va spune cineva: Aceasta este din jertfa idolilor, sa nu mancati pentru cel care v-a spus si pentru constiinta.
29. Iar constiinta, zic, nu a ta insuti, ci a altuia. Caci de ce libertatea mea sa fie judecata de o alta constiinta?
30. Daca eu sunt partas harului, de ce sa fiu hulit pentru ceea ce aduc multumire?
31. De aceea, ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti.
32. Nu fiti piatra de poticnire nici iudeilor, nici elinilor, nici Bisericii lui Dumnezeu,
33. Precum si eu plac tuturor in toate, necautand folosul meu, ci pe al celor multi, ca sa se mantuiasca.

CAPITOLUL  11
Despre cuviinta cu care sa stam in Biserica si la Cina Domnului.
1. Fiti urmatori ai mei, precum si eu sunt al lui Hristos.
2. Fratilor, va laud ca in toate va aduceti aminte de mine si tineti predaniile cum vi le-am dat.
3. Dar voiesc ca voi sa stiti ca Hristos este capul oricarui barbat, iar capul femeii este barbatul, iar capul lui Hristos: Dumnezeu.
4. Orice barbat care se roaga sau prooroceste, avand capul acoperit, necinsteste capul sau.
5. Iar orice femeie care se roaga sau prooroceste, cu capul neacoperit, isi necinsteste capul; caci tot una este ca si cum ar fi rasa.
6. Caci daca o femeie nu-si pune val pe cap, atunci sa se si tunda. Iar daca este lucru de rusine pentru femeie ca sa se tunda ori sa se rada, sa-si puna val.
7. Caci barbatul nu trebuie sa-si acopere capul, fiind chip si slava a lui Dumnezeu, iar femeia este slava barbatului.
8. Pentru ca nu barbatul este din femeie, ci femeia din barbat.
9. Si pentru ca n-a fost zidit barbatul pentru femeie, ci femeia pentru barbat.
10. De aceea si femeia este datoare sa aiba (semn de) supunere asupra capului ei, pentru ingeri.
11. Totusi, nici femeia fara barbat, nici barbatul fara femeie, in Domnul.
12. Caci precum femeia este din barbat, asa si barbatul este prin femeie si toate sunt de la Dumnezeu.
13. Judecati in voi insiva: Este, oare, cuviincios ca o femeie sa se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit?
14. Nu va invata oare insasi firea ca necinste este pentru un barbat sa-si lase parul lung?
15. Si ca pentru o femeie, daca isi lasa parul lung, este cinste? Caci parul i-a fost dat ca acoperamant.
16. Iar daca se pare cuiva ca aici poate sa ne gaseasca pricina, un astfel de obicei (ca femeile sa se roage cu capul descoperit) noi nu avem, nici Bisericile lui Dumnezeu.
17. Si aceasta poruncindu-va, nu va laud, fiindca voi va adunati nu spre mai bine, ci spre mai rau.
18. Caci mai intai aud ca atunci cand va adunati in biserica, intre voi sunt dezbinari, si in parte cred.
19. Caci trebuie sa fie intre voi si eresuri, ca sa se invedereze intre voi cei incercati.
20. Cand va adunati deci laolalta, nu se poate manca Cina Domnului;
21. Caci, sezand la masa, fiecare se grabeste sa ia mancarea sa, incat unuia ii este foame, iar altul se imbata.
22. N-aveti, oare, case ca sa mancati si sa beti? Sau dispretuiti Biserica lui Dumnezeu si rusinati pe cei ce nu au? Ce sa va zic? Sa va laud? In aceasta nu va laud.
23. Caci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat si voua: Ca Domnul Iisus, in noaptea in care a fost vandut, a luat paine,
24. Si, multumind, a frant si a zis: Luati, mancati; acesta este trupul Meu care se frange pentru voi. Aceasta sa faceti spre pomenirea Mea.
25. Asemenea si paharul dupa Cina, zicand: Acest pahar este Legea cea noua intru sangele Meu. Aceasta sa faceti ori de cate ori veti bea, spre pomenirea Mea.
26. Caci de cate ori veti manca aceasta paine si veti bea acest pahar, moartea Domnului vestiti pana cand va veni.
27. Astfel, oricine va manca painea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat fata de trupul si sangele Domnului.
28. Sa se cerceteze insa omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar.
29. Caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nesocotind trupul Domnului.
30. De aceea, multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit.
31. Caci de ne-am fi judecat noi insine, nu am mai fi judecati.
32. Dar, fiind judecati de Domnul, suntem pedepsiti, ca sa nu fim osanditi impreuna cu lumea.
33. De aceea, fratii mei, cand va adunati ca sa mancati, asteptati-va unii pe altii.
34. Iar daca ii este cuiva foame, sa manance acasa, ca sa nu va adunati spre osanda. Celelalte insa le voi randui cand voi veni.

CAPITOLUL  12
Despre darurile duhovnicesti si despre dreapta lor intrebuintare.
1. Iar cat priveste darurile duhovnicesti nu vreau, fratilor, sa fiti in necunostinta.
2. Stiti ca, pe cand erati pagani, va duceati la idolii cei muti, ca si cum erati manati.
3. De aceea, va fac cunoscut ca precum nimeni, graind in Duhul lui Dumnezeu, nu zice: Anatema fie Iisus! - tot asa nimeni nu poate sa zica: Domn este Iisus, - decat in Duhul Sfant.
4. Darurile sunt felurite, dar acelasi Duh.
5. Si felurite slujiri sunt, dar acelasi Domn.
6. Si lucrarile sunt felurite, dar este acelasi Dumnezeu, care lucreaza toate in toti.
7. Si fiecaruia se da aratarea Duhului spre folos.
8. Ca unuia i se da prin Duhul Sfant cuvant de intelepciune, iar altuia, dupa acelasi Duh, cuvantul cunostintei.
9. Si unuia i se da intru acelasi Duh credinta, iar altuia, darurile vindecarilor, intru acelasi Duh;
10. Unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia deosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi si altuia talmacirea limbilor.
11. Si toate acestea le lucreaza unul si acelasi Duh, impartind fiecaruia deosebi, dupa cum voieste.
12. Caci precum trupul unul este, si are madulare multe, iar toate madularele trupului, multe fiind, sunt un trup, asa si Hristos.
13. Pentru ca intr-un Duh ne-am botezat noi toti, ca sa fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, si toti la un Duh ne-am adapat.
14. Caci si trupul nu este un madular, ci multe.
15. Daca piciorul ar zice: Fiindca nu sunt mana nu sunt din trup, pentru aceasta nu este el din trup?
16. Si urechea daca ar zice: Fiindca nu sunt ochi, nu fac parte din trup, - pentru aceasta nu este ea din trup?
17. Daca tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Si daca ar fi tot auz, unde ar fi mirosul?
18. Dar acum Dumnezeu a pus madularele, pe fiecare din ele, in trup, cum a voit.
19. Daca toate ar fi un singur madular, unde ar fi trupul?
20. Dar acum sunt multe madulare, insa un singur trup.
21. Si nu poate ochiul sa zica mainii: N-am trebuinta de tine; sau, iarasi capul sa zica picioarelor: N-am trebuinta de voi.
22. Ci cu mult mai mult madularele trupului, care par a fi mai slabe, sunt mai trebuincioase.
23. Si pe cele ale trupului care ni se par ca sunt mai de necinste, pe acelea cu mai multa evlavie le imbracam; si cele necuviincioase ale noastre au mai multa cuviinta.
24. Iar cele cuviincioase ale noastre n-au nevoie de acoperamant. Dar Dumnezeu a intocmit astfel trupul, dand mai multa cinste celui caruia ii lipseste,
25. Ca sa nu fie dezbinare in trup, ci madularele sa se ingrijeasca deopotriva unele de altele.
26. Si daca un madular sufera, toate madularele sufera impreuna; si daca un madular este cinstit, toate madularele se bucura impreuna.
27. Iar voi sunteti trupul lui Hristos si madulare (fiecare) in parte.
28. Si pe unii i-a pus Dumnezeu, in Biserica: intai apostoli, al doilea prooroci, al treilea invatatori; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecarilor, ajutorarile, carmuirile, felurile limbilor.
29. Oare toti sunt apostoli? Oare toti sunt prooroci? Oare toti invatatori? Oare toti au putere sa savarseasca minuni?
30. Oare toti au darurile vindecarilor? Oare toti vorbesc in limbi? Oare toti pot sa talmaceasca?
31. Ravniti insa la darurile cele mai bune. Si va arat inca o cale care le intrece pe toate:

CAPITOLUL  13
Dragostea si bunurile ei.
1. De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator.
2. Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste.
4. Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste.
5. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul.
6. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar.
7. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.
8. Dragostea nu cade niciodata. Cat despre proorocii - se vor desfiinta; darul limbilor va inceta; stiinta se va sfarsi;
9. Pentru ca in parte cunoastem si in parte proorocim.
10. Dar cand va veni ceea ce e desavarsit, atunci ceea ce este in parte se va desfiinta.
11. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil; judecam ca un copil; dar cand m-am facut barbat, am lepadat cele ale copilului.
12. Caci vedem acum ca prin oglinda, in ghicitura, iar atunci, fata catre fata; acum cunosc in parte, dar atunci voi cunoaste pe deplin, precum am fost cunoscut si eu.
13. Si acum raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

CAPITOLUL  14
Darul limbilor si darul profetiei. Cum sa fie intrebuintat darul limbilor. Femeia trebuie sa taca in biserica.
1. Cautati dragostea. Ravniti insa cele duhovnicesti, dar mai ales ca sa proorociti.
2. Pentru ca cel ce vorbeste intr-o limba straina nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu; si nimeni nu-l intelege, fiindca el, in duh, graieste taine.
3. Cel ce prooroceste vorbeste oamenilor, spre zidire, indemn si mangaiere.
4. Cel ce graieste intr-o limba straina pe sine singur se zideste, iar cel ce prooroceste zideste Biserica.
5. Voiesc ca voi toti sa graiti in limbi; dar mai cu seama sa proorociti. Cel ce prooroceste e mai mare decat cel ce graieste in limbi, afara numai daca talmaceste, ca Biserica sa ia intarire.
6. Iar acum, fratilor, daca as veni la voi, graind in limbi, de ce folos v-as fi, daca nu v-as vorbi - sau in descoperire, sau in cunostinta, sau in proorocie, sau in invatatura?
7. Ca precum cele neinsufletite, care dau sunet, fie fluier, fie chitara, de nu vor da sunete deosebite, cum se va cunoaste ce este din fluier, sau ce este din chitara?
8. Si daca trambita va da sunet nelamurit, cine se va pregati de razboi?
9. Asa si voi: Daca prin limba nu veti da cuvant lesne de inteles, cum se va cunoaste ce ati grait? Veti fi niste oameni care vorbesc in vant.
10. Sunt asa de multe feluri de limbi in lume, dar nici una din ele nu este fara intelesul ei.
11. Deci daca nu voi sti intelesul cuvintelor, voi fi barbar pentru cel care vorbeste, si cel care vorbeste barbar pentru mine.
12. Asa si voi, de vreme ce sunteti ravnitori dupa cele duhovnicesti, cautati sa prisositi in ele, spre zidirea Bisericii.
13. De aceea, cel ce graieste intr-o limba straina sa se roage ca sa si talmaceasca.
14. Caci, daca ma rog intr-o limba straina, duhul meu se roaga, dar mintea mea este neroditoare.
15. Atunci ce voi face? Ma voi ruga cu duhul, dar ma voi ruga si cu mintea; voi canta cu duhul, dar voi canta si cu mintea.
16. Fiindca daca vei binecuvanta cu duhul, cum va raspunde omul simplu “Amin” la multumirea ta, de vreme ce el nu stie ce zici?
17. Caci tu, intr-adevar, multumesti bine, dar celalalt nu se zideste.
18. Multumesc Dumnezeului meu, ca vorbesc in limbi mai mult decat voi toti;
19. Dar in Biserica vreau sa graiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca sa invat si pe altii, decat zeci de mii de cuvinte intr-o limba straina.
20. Fratilor, nu fiti copii la minte. Fiti copii cand e vorba de rautate. La minte insa, fiti desavarsiti.
21. In Lege este scris: “Voi grai acestui popor in alte limbi si prin buzele altora, si nici asa nu vor asculta de Mine, zice Domnul”.
22. Asa ca vorbirea in limbi este semn nu pentru cei credinciosi ci pentru cei necredinciosi; iar proorocia nu pentru cei necredinciosi, ci pentru cei ce cred.
23. Deci, daca s-ar aduna Biserica toata laolalta si toti ar vorbi in limbi si ar intra nestiutori sau necredinciosi, nu vor zice, oare, ca sunteti nebuni?
24. Iar daca toti ar prooroci si ar intra vreun necredincios sau vreun nestiutor, el este dovedit de toti, el este judecat de toti;
25. Cele ascunse ale inimii lui se invedereaza, si astfel, cazand cu fata la pamant, se va inchina lui Dumnezeu, marturisind ca Dumnezeu este intr-adevar printre voi.
26. Ce este deci, fratilor? Cand va adunati impreuna, fiecare din voi are psalm, are invatatura, are descoperire, are limba, are talmacire: toate spre zidire sa se faca.
27. Daca graieste cineva intr-o limba straina, sa fie cate doi, sau cel mult trei si pe rand sa graiasca si unul sa talmaceasca.
28. Iar daca nu e talmacitor, sa taca in biserica si sa-si graiasca numai lui si lui Dumnezeu.
29. Iar proorocii sa vorbeasca doi sau trei, iar ceilalti sa judece.
30. Iar daca se va descoperi ceva altuia care sade, sa taca cei dintai.
31. Caci puteti sa proorociti toti cate unul, ca toti sa invete si toti sa se mangaie.
32. Si duhurile proorocilor se supun proorocilor.
33. Pentru ca Dumnezeu nu este al neoranduielii, ci al pacii.
34. Ca in toate Bisericile sfintilor, femeile voastre sa taca in biserica, caci lor nu le este ingaduit sa vorbeasca, ci sa se supuna, precum zice si Legea.
35. Iar daca voiesc sa invete ceva, sa intrebe acasa pe barbatii lor, caci este rusinos ca femeile sa vorbeasca in biserica.
36. Oare de la voi a iesit cuvantul lui Dumnezeu sau a ajuns numai la voi?
37. Daca i se pare cuiva ca este prooroc sau om duhovnicesc, sa cunoasca ca cele ce va scriu sunt porunci ale Domnului.
38. Iar daca cineva nu vrea sa stie, sa nu stie.
39. Asa ca, fratii mei, ravniti a prooroci si nu opriti sa se graiasca in limbi.
40. Dar toate sa se faca cu cuviinta si dupa randuiala.

CAPITOLUL  15
Invierea Domnului si invierea noastra.
1. Va aduc aminte, fratilor, Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care ati si primit-o, intru care si stati,
2. Prin care si sunteti mantuiti; cu ce cuvant v-am binevestit-o - daca o tineti cu tarie, afara numai daca n-ati crezut in zadar S
3. Caci v-am dat, intai de toate, ceea ce si eu am primit, ca Hristos a murit pentru pacatele noastre dupa Scripturi;
4. Si ca a fost ingropat si ca a inviat a treia zi, dupa Scripturi;
5. Si ca S-a aratat lui Chefa, apoi celor doisprezece;
6. In urma S-a aratat deodata la peste cinci sute de frati, dintre care cei mai multi traiesc pana astazi, iar unii au si adormit;
7. Dupa aceea S-a aratat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor;
8. Iar la urma tuturor, ca unui nascut inainte de vreme, mi S-a aratat si mie.
9. Caci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic sa ma numesc apostol, pentru ca am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
10. Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; si harul Lui care este in mine n-a fost in zadar, ci m-am ostenit mai mult decat ei toti. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.
11. Deci ori eu, ori aceia, asa propovaduim si voi asa ati crezut.
12. Iar daca se propovaduieste ca Hristos a inviat din morti, cum zic unii dintre voi ca nu este inviere a mortilor?
13. Daca nu este inviere a mortilor, nici Hristos n-a inviat.
14. Si daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica este si credinta voastra.
15. Ne aflam inca si martori mincinosi ai lui Dumnezeu, pentru ca am marturisit impotriva lui Dumnezeu ca a inviat pe Hristos, pe Care nu L-a inviat, daca deci mortii nu inviaza.
16. Caci daca mortii nu inviaza, nici Hristos n-a inviat.
17. Iar daca Hristos n-a inviat, zadarnica este credinta voastra, sunteti inca in pacatele voastre;
18. Si atunci si cei ce au adormit in Hristos au pierit.
19. Iar daca nadajduim in Hristos numai in viata aceasta, suntem mai de plans decat toti oamenii.
20. Dar acum Hristos a inviat din morti, fiind incepatura (a invierii) celor adormiti.
21. Ca de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si invierea mortilor.
22. Caci, precum in Adam toti mor, asa si in Hristos toti vor invia.
23. Dar fiecare in randul cetei sale: Hristos incepatura, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui,
24. Dupa aceea, sfarsitul, cand Domnul va preda imparatia lui Dumnezeu si Tatalui, cand va desfiinta orice domnie si orice stapanire si orice putere.
25. Caci El trebuie sa imparateasca pana ce va pune pe toti vrajmasii Sai sub picioarele Sale.
26. Vrajmasul cel din urma, care va fi nimicit, este moartea.
27. “Caci toate le-a supus sub picioarele Lui”. Dar cand zice: “Ca toate I-au fost supuse Lui” - invederat este ca afara de Cel care I-a supus Lui toate.
28. Iar cand toate vor fi supuse Lui, atunci si Fiul insusi Se va supune Celui ce I-a supus Lui toate, ca Dumnezeu sa fie toate in toti.
29. Fiindca ce vor face cei care se boteaza pentru morti? Daca mortii nu inviaza nicidecum, pentru ce se mai boteaza pentru ei?
30. De ce mai suntem si noi in primejdie in tot ceasul?
31. Mor in fiecare zi! V-o spun, fratilor, pe lauda pe care o am pentru voi, in Hristos Iisus, Domnul nostru.
32. Daca m-am luptat, ca om, cu fiarele in Efes, care imi este folosul? Daca mortii nu inviaza, sa bem si sa mancam, caci maine vom muri!
33. Nu va lasati inselati. Tovarasiile rele strica obiceiurile bune.
34. Treziti-va cum se cuvine si nu pacatuiti. Caci unii nu au cunostinta de Dumnezeu; o spun spre rusinea voastra.
35. Dar va zice cineva: Cum inviaza mortii? Si cu ce trup au sa vina?
36. Nebun ce esti! Tu ce semeni nu da viata, daca nu va fi murit.
37. Si ceea ce semeni nu este trupul ce va sa fie, ci graunte gol, poate de grau, sau de altceva din celelalte;
38. Iar Dumnezeu ii da un trup, precum a voit, si fiecarei seminte un trup al sau.
39. Nu toate trupurile sunt acelasi trup, ci unul este trupul oamenilor si altul este trupul dobitoacelor si altul este trupul pasarilor si altul este trupul pestilor.
40. Sunt si trupuri ceresti si trupuri pamantesti; dar alta este slava celor ceresti si alta a celor pamantesti.
41. Alta este stralucirea soarelui si alta stralucirea lunii si alta stralucirea stelelor. Caci stea de stea se deosebeste in stralucire.
42. Asa este si invierea mortilor: Se seamana (trupul) intru stricaciune, inviaza intru nestricaciune;
43. Se seamana intru necinste, inviaza intru slava, se seamana intru slabiciune, inviaza intru putere;
44. Se seamana trup firesc, inviaza trup duhovnicesc. Daca este trup firesc, este si trup duhovnicesc.
45. Precum si este scris: “Facutu-s-a omul cel dintai, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urma cu duh datator de viata”;
46. Dar nu este intai cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc.
47. Omul cel dintai este din pamant, pamantesc; omul cel de-al doilea este din cer.
48. Cum este cel pamantesc, asa sunt si cei pamantesti; si cum este cel ceresc, asa sunt si cei ceresti.
49. Si dupa cum am purtat chipul celui pamantesc, sa purtam si chipul celui ceresc.
50. Aceasta insa zic, fratilor: Carnea si sangele nu pot sa mosteneasca imparatia lui Dumnezeu, nici stricaciunea nu mosteneste nestricaciunea.
51. Iata, taina va spun voua: Nu toti vom muri, dar toti ne vom schimba,
52. Deodata, intr-o clipeala de ochi la trambita cea de apoi. Caci trambita va suna si mortii vor invia nestricaciosi, iar noi ne vom schimba.
53. Caci trebuie ca acest trup stricacios sa se imbrace in nestricaciune si acest (trup) muritor sa se imbrace in nemurire.
54. Iar cand acest (trup) stricacios se va imbraca in nestricaciune si acest (trup) muritor se va imbraca in nemurire, atunci va fi cuvantul care este scris: “Moartea a fost inghitita de biruinta.
55. Unde iti este, moarte, biruinta ta? Unde iti este, moarte, boldul tau?”.
56. Si boldul mortii este pacatul, iar puterea pacatului este legea.
57. Dar sa dam multumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinta prin Domnul nostru Iisus Hristos!
58. Drept aceea, fratii mei iubiti, fiti tari, neclintiti, sporind totdeauna in lucrul Domnului, stiind ca osteneala voastra nu este zadarnica in Domnul.

CAPITOLUL  16
Strangerea de ajutoare pentru frati. Timotei, Apollo, casa lui Stefanas si inchinaciuni.
1. Cat despre strangerea de ajutoare pentru sfinti, precum am randuit pentru Bisericile Galatiei, asa sa faceti si voi.
2. In ziua intai a saptamanii (Duminica), fiecare dintre voi sa-si puna deoparte, strangand cat poate, ca sa nu se faca strangerea abia atunci cand voi veni.
3. Iar cand voi veni, pe cei pe care ii veti socoti, pe aceia ii voi trimite cu scrisori sa duca darul vostru la Ierusalim.
4. Si de se va cuveni sa merg si eu, vor merge impreuna cu mine.
5. Ci voi veni la voi, cand voi trece prin Macedonia, caci prin Macedonia trec.
6. La voi ma voi opri, poate, sau voi si ierna, ca sa ma petreceti in calatoria ce voi face.
7. Caci nu vreau sa va vad acum numai in treacat, ci nadajduiesc sa raman la voi catava vreme, daca va ingadui Domnul.
8. Voi ramane insa in Efes, pana la praznicul Cincizecimii.
9. Caci mi s-a deschis usa mare spre lucru mult, dar sunt multi potrivnici.
10. Iar de va veni Timotei, vedeti sa fie fara teama la voi, caci lucreaza ca si mine lucrul Domnului.
11. Nimeni deci sa nu-l dispretuiasca; ci sa-l petreceti cu pace, ca sa vina la mine; ca il astept cu fratii.
12. Cat despre fratele Apollo, l-am rugat mult sa vina la voi cu fratii; totusi nu i-a fost voia sa vina acum. Ci va veni cand va gasi prilej.
13. Privegheati, stati tari in credinta, imbarbatati-va, intariti-va.
14. Toate ale voastre cu dragoste sa se faca.
15. Va indemn insa, fratilor, - stiti casa lui Stefanas, ca este parga Ahaei si ca spre slujirea sfintilor s-au randuit pe ei insisi S
16. Ca si voi sa va supuneti unora ca acestia si oricui lucreaza si se osteneste impreuna cu ei.
17. Ma bucur de venirea lui Stefanas, a lui Fortunat si a lui Ahaic, pentru ca acestia au implinit lipsa voastra.
18. Si au linistit duhul meu si al vostru. Cunoasteti bine deci pe unii ca acestia.
19. Va imbratiseaza Bisericile Asiei. Va imbratiseaza mult, in Domnul, Acvila si Priscila, impreuna cu Biserica din casa lor.
20. Va imbratiseaza fratii toti. Imbratisati-va unii pe altii cu sarutare sfanta.
21. Salutarea cu mana mea, Pavel.
22. Cel ce nu iubeste pe Domnul sa fie anatema! Maran atha! (Domnul vine).
23. Harul Domnului Iisus Hristos cu voi.
24. Dragostea mea cu voi toti, in Hristos Iisus! Amin.

 biblia-ortodoxa.ro

Invierea Domnului

Invierea Domnului

Anunt

Acest blog este administrat, intretinut si actualizat in mod gratuit de Constantin Acheaua ,cu indrumarea preotului paroh (1999-2011) Pr.Dr. Penea Gheorghe Cristian.


Documentare:
-Arhiva Bisericii Sf. Nicolae Berceni - Ilfov
-Indrumari si recomandari ale preotului paroh (1999-2011) Pr.Dr. Penea Gheorghe Cristian


Editare text:
-Constantin Acheaua cu indrumarea preotului paroh(1999-2011)Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian


Fotografii:
-Constantin Acheaua



Biserica Sf. Nicolae Berceni

ARHIEPISCOPIA BUCURESTILOR
Protopopiatul - Ilfov Sud
PAROHIA BERCENI
Comuna Berceni Judet Ilfov


Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian: initiatorul acestui blog si Paroh intre anii 1999 - 2011

Pr. Dr. Caloian Dan ,
Pr. Manu Nicolae ; Paroh din anul 2011 pana in prezent.

Hram: Sfantul Ierarh Nicolae


La Slujba

La  Slujba

Felicitari de Paste

Felicitari Valentine's Day

Albume Foto Valentine's Day

Felicitari 8 Martie

Felicitari 1 Iunie

Felicitari Halloween

Felicitari Craciun

Felicitari Anul Nou

Felicitari Craciun

Craciun Fericit !

Craciun  Fericit !

Postări populare

HRISTOS A INVIAT !