Evanghelia de Duminica - Duminica a V-a din Postul Mare [10 Aprilie 2011]

De la păcatul ucigător la sfinţenia dătătoare de viaţă
† Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
     "În vremea aceea Iisus a luat la Sine iarăşi pe cei doisprezece şi a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; Îl vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor; Îl vor batjocori, şi-L vor scuipa, şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia. Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-i: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi unul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care-l beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea şi cu botezul cu care Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit. Şi, auzind, cei zece au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan. Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru; şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi."

     Duminica a V-a din Sfântul şi Marele Post al Paştilor este numită şi Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, pentru că această sfântă cuvioasă, deşi este pomenită în ziua de 1 aprilie, este prăznuită şi în Duminica aceasta, ea fiind o icoană sau o pildă a pocăinţei şi a înnoirii duhovniceşti a omului prin smerenie şi prin post.

     Evanghelia Duminicii a V-a din Postul Mare ne arată că Mântuitorul prevesteşte moartea şi Învierea Sa. El iniţiază pe ucenicii Săi în taina sfintelor Sale Patimi sau Pătimiri, pricinuite de păcatele oamenilor. Pe de altă parte, vedem însă că ucenicii Săi, care erau oameni simpli, pescari, nu puteau înţelege de la început taina Patimilor, Morţii şi Învierii Mântuitorului, ci în mod treptat. Vedem în comportamentul ucenicilor Lui firea noastră omenească, cu slăbiciunile ei şi cu ispitele care vin asupra ei. Dar, în acelaşi timp, vedem cum harul Domnului nostru Iisus Hristos lucrează pentru ridicarea şi vindecarea firii omeneşti păcătoase, cum o lumi-nează, încetul cu încetul, pentru a cunoaşte tainele lui Dumnezeu şi a intra în comuniunea de viaţă dătătoare cu El.


Pofta de slavă deşartă se vindecă prin smerenie

     Mântuitorul Iisus Hristos a prevestit faptul că Fiul Omului, adică El Însuşi, va merge la Ierusalim, iar acolo mai-marii cărturarilor şi ai fariseilor Îl vor osândi la moarte şi Îl vor da în mâna autorităţilor romane ale trupelor de ocupaţie din Ţara Sfântă, care Îl vor batjocori, Îl vor scuipa, Îl vor biciui şi-L vor omorî. Apoi, Hristos Domnul adaugă: "dar după trei zile El va învia". Deci Mântuitorul nu desparte suferinţele Sale şi Moartea Sa de taina Învierii Sale. Cu alte cuvinte, El ne arată că Taina Crucii este îndreptată spre Înviere, iar puterea Învierii se află ascunsă în Cruce. Pe când însă vorbea El despre faptul că va merge în Ierusalim, ca să îndure suferinţe multe, doi dintre ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, aveau impresia că Iisus vorbeşte despre o împărăţie lumească în locul celei romane. Mântuitorul îi lasă pe cei doi ucenici să spună ceea ce doresc ei, iar apoi îi mustră şi îi îndreaptă pe ei şi pe ceilalţi ucenici. De fapt, Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, au cerut Mântuitorului ceva pământesc, o slavă trecătoare sau o onoare deşartă din lumea aceasta, şi anume să stea de-a dreapta şi de-a stânga Sa în slavă. Iar Mântuitorul le spune: "Nu ştiţi ce cereţi". Prin aceasta vedem că El îi corectează, deoarece ei se gândeau la o împărăţie politică, o stăpânire lumească. Apoi, Iisus îi întreabă: "Puteţi să beţi paharul pe care-l beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu?" Iar ei au răspuns: "Putem".
     Dar ce este paharul despre care vorbeşte Mântuitorul în Evanghelia de astăzi şi ce este botezul despre care vorbeşte El? Sfinţii Părinţi ai Bisericii au tâlcuit cuvintele acestea astfel: botezul despre care vorbeşte Iisus este botezul suferinţei şi sângelui din timpul Patimilor Sale, culminând cu răstignirea Sa pe Cruce; iar paharul pe care Mântuitorul urmează să-l bea este însăşi moartea Lui, după cum se vede în rugăciunea Sa din grădina Ghetsimani, când zice: "Părinte, dacă se poate să treacă paharul acesta de la Mine, dar nu precum voiesc Eu, ci precum voieşti Tu". Iisus Se referea la propria Sa moarte. Cei doi ucenici, Iacov şi Ioan, poate neştiind ce spun, au răspuns: "Da, putem". Atunci Mântuitorul a profeţit: "Paharul pe care-L voi bea Eu îl veţi bea şi voi şi botezul cu care Mă voi boteza Eu vă veţi boteza şi voi". Într-adevăr, aşa s-a întâmplat mai târziu. Sfântul Iacov, ruda Domnului, a gustat paharul morţii când a primit moarte mucenicească, fiind ucis cu sabia de către regele Irod, iar de botezul suferinţelor s-a împărtăşit Sfântul Ioan Evanghelistul, pentru că a fost exilat în insula Patmos de către împăratul Domeţian în timpul persecuţiilor romane împotriva creştinilor, la sfârşitul secolului I. În continuare, Mântuitorul  le-a spus celor doi ucenici ai Săi că onoarea de a sta cineva de-a dreapta şi de-a stânga Sa nu se obţine la cerere, nu este un drept al cuiva care se consideră el însuşi vrednic de această onoare, ci este un dar al lui Dumnezeu pentru cei pe care El îi consideră vrednici. Deci nu simpla întâlnire personală cu Iisus aduce cuiva slava, ci smerenia şi vrednicia faptelor bune. Mântuitorul nu dăruieşte cuiva slava cerească doar pentru că acela L-a cunoscut personal sau făcând parte dintre rudele Sale se consideră vrednic de onoare, ci slava cerească se dăruieşte celor pe care Dumnezeu îi consideră vrednici întrucât au credinţă multă şi smerenie adâncă. Dumnezeu nu face favoruri celor ambiţioşi şi mândri, ci dăruieşte har celor smeriţi şi împlinitori ai voii Lui.
     Evanghelia ne mai arată că ceilalţi ucenici s-au mâniat văzând că fraţii Iacov şi Ioan caută onoruri pentru a fi deasupra celorlalţi. Mânia celorlalţi ucenici este o mânie amestecată cu invidie. Ei s-au mâniat, pentru că au devenit invidioşi. Vedem aici cum unii, în căutare de slavă deşartă, produc altora invidie şi mânie. Însă Mântuitorul, fiind duhovnic desăvârşit, cunoscător de suflete şi vindecător de patimi, i-a chemat la El pe toţi ucenicii şi le-a spus că în gândirea lumească întâietatea este înţeleasă ca stăpânire sau dominaţie peste alţii, dar ucenicii lui Hristos trebuie să înţeleagă întâietatea sau conducerea altora ca fiind slujire în folosul tuturor. Prin aceasta, Mântuitorul arată că adevărata onoare plăcută lui Dumnezeu nu se dobândeşte prin poftă de stăpânire şi prin slavă deşartă, ci prin smerita iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Cu cât iubim mai mult pe Dumnezeu prin rugăciune smerită şi pe semenii noştri prin fapte bune izvorâte din iubire milostivă, ajutându-i, cu atât suntem mai plăcuţi lui Dumnezeu.

Logica puterii şi logica slujirii

     Evanghelia se încheie astfel: "Căci şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi" (Marcu 10, 45). Aici tâlcuitorii Sfintelor Evanghelii remarcă faptul că Mântuitorul nu a zis pentru toţi oamenii, deşi, desigur, El a murit pentru întreaga umanitate, ci a zis doar pentru mulţi, deoarece mulţi, însă nu toţi, vor crede în numele Lui, vor împlini poruncile Lui şi se vor mântui. Scopul slujirii oamenilor este mântuirea lor. Noi contribuim la mântuirea oamenilor dacă îi ajutăm să iubească pe Dumnezeu şi pe semenii lor.
     Din Evanghelia de astăzi, învăţăm că şi noi, ca odinioară ucenicii Domnului, suntem adesea confruntaţi cu ispita slavei deşarte, cu dorinţa de întâietate, de a fi mai apreciaţi decât ceilalţi oameni. Iar această dorinţă pătimaşă trezeşte în alţii alte patimi, şi anume invidie şi mânie. Astfel, slăbeşte comuniunea de iubire dintre oameni şi se deteriorează relaţiile adevărate de frăţietate dintre ei. Însă Mântuitorul arată că iubirea smerită faţă de semeni şi ajutorarea sau slujirea lor constituie calea care duce la mântuire, la unirea omului cu Dumnezeu şi la bucuria armoniei din comunitatea umană. Prin urmare, orice onoare adevărată provine din calitatea cuiva de slujitor smerit sau ajutător milostiv al semenilor săi, indiferent de mărimea rangului pe care-l are în comunitate sau în societate.
      Evanghelia ne cheamă să respingem ispita slavei deşarte prin smerenie, prin pocăinţă şi post, prin mărturisirea păcatelor şi prin împăcare cu cei pe care i-am supărat, prin milostenie şi fapte de slujire a celor neglijaţi şi neajutoraţi de cei din jurul lor.
     Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca, înţelegând folosul duhovnicesc al Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, să înaintăm în urcuşul nostru duhovnicesc interior spre bucuria Învierii.

Pocăinţa, postul şi rugăciunea ajută pe cei păcătoşi să devină sfinţi

     În această zi numită şi Duminica Sfintei Cuvioase Maicii noastre Maria Egipteanca facem pomenirea ei, pentru că ea este un model de pocăinţă pentru toţi oamenii. A trăit în a doua jumătate a secolului al  IV-lea şi începutul secolului al V-lea. A trecut la Domnul în anul 431, în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr. A fost o fată frumoasă, însă frumuseţea ei  i-a adus multe ispite, încât a căzut în multe păcate trupeşti, chiar şi în timpul călătoriei sale spre Ţara Sfântă. Dar când a voit ea să intre în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, o mână nevăzută a oprit-o să intre în sfântul lăcaş. Atunci a înţeles că viaţa ei era prea păcătoasă ca să poată intra în biserică şi a hotărât să meargă în pustia Iordanului pentru a se pocăi de păcate. Acolo a petrecut 47 de ani în post şi rugăciune, în pocăinţă şi în multe nevoinţe duhovniceşti. Astfel, a ajuns la o mare sfinţenie, iar când se ruga se umplea de lumină şi se ridica de la pământ, pentru că devenise mai mult duh decât ţărână.
     Însă, cu un an înainte de moartea sa, taina vieţii ei a fost descoperită unui părinte duhovnicesc, şi anume Cuviosului Părinte Zosima, care, prin lucrarea lui Dumnezeu, a găsit-o în pustie, a spovedit-o, a aflat istoria vieţii ei, a împărtăşit-o, iar apoi Cuvioasa Maria Egipteanca l-a rugat pe Cuviosul Zosima ca în anul următor, la aceeaşi vreme, să vină din nou, pentru că ea va muri atunci. Aşadar, ea şi-a prevăzut şi prevestit ziua morţii. Într-adevăr, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca a trecut la Domnul în anul următor, după cum prevestise. Acelaşi Cuvios Părinte Zosima a îngropat-o şi a povestit multora viaţa ei. Iar mai târziu, în secolul al VII-lea, Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, a scris Viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca, pe care Biserica a inclus-o în cartea Triodul.
     Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca (pomenită la 1 aprilie) arată cât de minunat poate lucra harul lui Dumnezeu în omul care se pocăieşte. Pomenirea ei se face în Duminica a V-a din Marele Post începând cu secolul al XI-lea, iar cultul ei este atestat deja înainte de publicarea Vieţii ei, scrisă de Patriarhul Sofronie al Ierusalimului. Atât de mult schimbă harul lui Dumnezeu pe omul păcătos care se pocăieşte profund, încât îl poate ridica spre lumina Împărăţiei cerurilor pe care o pregustă sfinţii încă din lumea aceasta. Cu alte cuvinte, pilda vieţii de pocăinţă şi sfinţenie a Sfintei Maria Egipteanca este o întărire spirituală şi o speranţă pentru toţi credincioşii şi pentru toţi oamenii care doresc să se mântuiască, să-şi sfinţească viaţa, oricât de păcătoşi ar fi ei.
      În cântările Triodului din Duminica a V-a a Postului Mare, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, ca urmare a convertirii ei duhovniceşti prin pocăinţă, este numită "înger în trup", deoarece şi-a răstignit patimile trupeşti şi a ajuns la învierea sufletului din moartea păcatului, sfinţindu-şi sufletul şi trupul cu ajutorul dumnezeiescului har: "Neştiind dumnezeieştile porunci, ai întinat chipul cel dumnezeiesc; dar prin dumnezeiască purtare de grijă, iarăşi l-ai curăţit îndumnezeindu-te, cuvioasă, prin faptele tale cele de sfinţire".
      Ca şi Duminica Sfântului Ioan Scărarul, Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca ne pregăteşte să înaintăm duhovniceşte spre Sâmbăta lui Lazăr, Duminica Floriilor şi Săptămâna Sfintelor Patimi ale Domnului, pentru a intra apoi în lumina Sfintelor Paşti, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria tuturor.
        Amin!

http://www.ziarullumina.ro